Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi şi-a serbat luni, 8 noiembrie 2021, hramul. În ajunul sărbătorii s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în ziua cinstirii Sfinţilor Arhangheli slujba Utreniei a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastas.
Credincioşii din cartierul ieşean Canta şi din alte părţi ale oraşului i-au cinstit în seara zilei de duminică, 7 noiembrie, şi în dimineaţa zilei de 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cei doi sfinţi ocrotesc de un deceniu parohia şi biserica ce se ridică pe strada Luca Arbore a cartierului Canta din Iaşi. Duminică seară, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de către un sobor de preoţi, răspunsurile la strană fiind oferite de către tinerii psalţi ai parohiei şi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de către părintele Claudiu Gheorghiasa, consilier pe Sectorul financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a menţionat că Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt ocrotitorii şi mijlocitorii celor ce îi cinstesc cu evalvie. Părintele paroh Ioan Damian a remarcat că Dumnezeu este prezent în viaţa oamenilor şi prin Sfinţii Îngeri, aceştia fiind izbăvitori de boli, de primejdii şi de necazuri. În acelaşi timp, a mulţumit enoriaşilor parohiei pentru prezenţa la sfintele slujbe din toată perioada anului şi pentru jertfa pe care o depun la zidirea bisericii parohiale. Părintele Mihai Coman, slujitor la Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta, a amintit că în urmă cu un deceniu se depuneau eforturi pentru finalizarea lucrărilor la paraclisul unde se oficiază în prezent sfintele slujbe, astfel că pe 8 noiembrie 2011 s-a săvârşit slujba Acatistului în prezenţa unui număr mic de enoriaşi. Lucrările au fost finalizate mai târziu, astfel că prima Sfântă Liturghie, precedată de slujba de sfinţire a locaşului, a fost oficiată pe 18 decembrie 2011. Prin grija Comitetului parohial, cei prezenţi au primit la final un pachet cu alimente. În ziua hramului, slujba Utreniei a fost urmată de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. Părintele paroh Ioan Damian i-a felicitat pe toţi cei ce poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar apoi s-a cântat „Mulţi ani trăiască!”. Amintim că programul liturgic obişnuit al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta cuprinde oficierea Sfintei Liturghii în duminici, în sărbători şi sâmbăta. Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se slujeşte în fiecare miercuri de la ora 17:00. Joia după-amiază de la ora 17:00, se oficiază Taina Sfântului Maslu, iar sâmbăta şi în ajunul sărbătorilor se săvârşeşte Vecernia unită cu Litia.