Filantropie la Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi

Parohia “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi a organizat sâmbătă, 3 aprilie 2015, ultima acţiune filantropică din perioada Postului Mare la Secţia Bârnova a Spitalului Socola din Iaşi. Prin grija enoriaşilor parohiei, a voluntarilor, dar mai ales a părintelui Ioan Damian şi a părintelui Mihai Coman, 250 de pachete cu alimente şi fructe au ajuns la cele 170 de persoane internate la Bârnova. “Gestul credincioşilor din Canta este aparent unul mic, dar mare pentru cei internaţi în secţia noastră. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi pe toată perioada Postului Mare”, s-a exprimat asistentul-şef Ovidiu Manolache. Întrucât numărul pachetelor a fost mai mare ca de obicei, acestea au fost împărţite atât în cursul zilei de sâmbătă, cât şi în ziua de duminică. Amintim că seria acţiunilor filantropice din perioada Postului Mare la Secţia Bârnova s-a desfăşurat în cele şase sâmbete din Postul Mare. Aproape 1500 de pachete cu alimente au ajuns la cei aflaţi în suferinţă, prin grija enoriaşilor din Parohia “Sfinţii Arhangheli” – Canta din Iaşi. În pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Hristos ne îndemnă la fapta cea bună. Orice om aflat în nevoi este aproapele nostru, el aşteaptând ajutorul celor din jur. Prin sprijinul acordat, credincioşii din Canta au dorit să fie asemeni samariteanului milostiv care şi-a ajutat aproapele la timpul potrivit. (Constantin Ciofu)berryjam.ru

Acest articol a fost publicat în Noutăţi din parohie. Salvează legătura permanentă.