Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost sărbătoriţi în mod deosebit în cartierul ieşean Canta, în locaşul de închinăciune de pe strada Luca Arbore. Paraclisul parohiei, dar şi biserica ce se va construi, sunt închinate celor doi sfinţi pomeniţi în calendarul Bisericii noastre în fiecare an pe 8 noiembrie.
Serbarea hramului unei biserici reprezintă pentru o comunitate prilej de bucurie şi de comuniune, în rugăciune. Cel mai adesea, oamenii, alături de slujitorii sfintelor altare, se pregătesc din timp pentru a înfrumuseţa locaşul de închinăciune şi pentru a pregăti toate cele necesare desfăşurării programului liturgic. La fel s-a întâmplat şi în Parohia “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi, unde a fost pe 8 noiembrie 2015, zi de prăznuire a ocrotitorilor acestei enorii, înfiinţată acum şase ani de zile clomid tablets buy online. În aşteptarea hramului, enoriaşii şi preoţii slujitori s-au îngrijit din timp pentru a marca cea mai importantă sărbătoare a paraclisului închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Momentul liturgic dedicat hramului a fost atât de mult aşteptat de oamenii din această parte a oraşului, încât, sâmbătă seară (n.r. 7 noiembrie), biserica a fost arhiplină încă de la începutul Slujbei Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. Din soborul slujitorilor au mai făcute parte părintele Florin Călugăru, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost adresat de părintele Mihai Mărgineanu de la Parohia Toma Cozma din Iaşi, care a făcut referire la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. “Din cartea lui Isaia, aflăm că, înainte de crearea omului, ceata îngerilor, slujitori lui Dumnezeu s-a divizat. Lucifer, cel dintâi dintre îngeri, care era cel mai aproape de Dumnezeu, a atras prin căderea sa mulţime de cete. În această cădere, se defineşte de fapt lipsa totală a lui Dumnezeu. Mântuitorul atrăgea atenţia asupra unui pericol foarte mare, ce se poate petrece şi în viaţa omului, şi anume, să crezi în Dumnezeu şi să nu-L ai pe Cel Preaînalt. Îngerii, slujitori lui Dumnezeu, au rămas cu El datorită cuvântului Arhanghelului Mihail, care a rostit: «Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte!». Aceste cuvinte au oprit căderea năprasnică a îngerilor din lumina lui Dumnezeu, în întunericul cel mai dinafară. Arhanghelul Mihail devine apărătorul celor ce cred şi îşi pun nădejdea în Dumnezeu”, a amintit parohul de la Toma Cozma.
“Să trăim ceea ce noi, oamenii, cerem”
“Despre Arhanghelul Gavriil se vorbeşte de mai multe ori în Sfânta Scriptură, fiind înfăţişat ca aducătorul veştilor bune. El ne duce cu gândul la voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Tare ne mai place să folosim cuvintele «Eu vreau!», dar nu ne întrebăm ce vrea Dumnezeu cu noi. Din evenimentele vieţii noastre trimise pedagogic, trebuie să înţelegem voia lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil ne trimite să cugetăm la voia lui Dumnezeu. Sunt câteva aspecte practice ale vieţii care ne cheamă să fim întâi de toate sinceri cu noi înşine şi înţelepţi. Înţelepciunea este trăsătură îngerească. Aceasta ne poate urca pe fiecare dintre noi spre împărăţia lui Dumnezeu”, a remarcat preotul Mihai Mărgineanu. În continuare, părintele paroh Ioan Damian a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au fost prezenţi la acest moment de sărbătoare. În ziua hramului, programul liturgic a început cu Utrenia şi a continuat cu Sfânta Liturghie. Predica zilei a fost adresată de părintele Mihai Coman, slujitor în Parohia “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta, care a îndemnat oamenii în finalul cuvântului să trăiască ceea ce cer în cadrul Sfintei Liturghii, când preotul rosteşte ectenia: “Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem”: “Să trăim ceea ce noi, oamenii, cerem, pentru ca îngerul Domnului să rămână cu noi şi să ne dea gândul cel bun, ca să ne putem mântui, întru slava lui Dumnezeu”. Părintele paroh Ioan Damian i-a felicitat apoi, cu prilejul zilei onomastice, pe cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, exprimându-şi recunoştinţa faţă de toţi cei care au ajutat şi sprijină construirea noii biserici din zid, a cărei temelie este deja turnată. (Constantin Ciofu, Ziarul Lumina, ediţia de Moldova)